Un strop din imensul..

Nu mai vrei sa stii de mine. M-ai sters. 

Ma gandesc ca trebuie sa ai o anumita tarie sau sa fii intr-un fel ca om, ca sa poti sa fii atat de crud cu cineva care ti-a fost alaturi 4 ani, incat sa ii dai foc iar cenusa sa o arunci in vant, sa ai grija sa nu mai ramana nimic. Diferenta dintre un lucru care arde si un om pe care il stergi, este ca lucrurul care arde dispare, pe cand omul vede ca nu mai inseamna nimic acolo unde a insemnat ceva.

Desi viata mea este doar durere, sedimentata, plusand, prinsa in carnea inimii mele atat de adanc, inca nu cred ca imi voi reveni vreodata din suferinta asta… eu ii multumesc lui Dumnezeu ca mi te-a adus in viata. 

1. Pentru ca am iubit. Am iubit ca o nebuna, cu toata fiinta mea, cu tot ce am si tot ce reprezint. Sincer, pur. Am iubit total, stiind ca nu voi avea niciodata mai mult, ca nu pot avea asteptari si ca viitorul este un loc mult prea nesigur. Si chiar si in absenta sigurantei zilei de maine, am iubit asa cum doar o data in viata poti iubi. Dupa o astfel de iubire, tot ce vei trai va fi sters, pal, revii de pe Everest la campie. Si in plus, nu mai ai resurse pentru a mai da altcuiva nici macar o bucatica din tine. Daca voi mai iubi asa vreodata, imi voi iubi copilul, dragostea de mama. 
2. Pentru ca prin suferinta si regret am crescut. Am reusit sa imi inving demonii interiori, sa realizez ce lipsuri am, ce frustrari, ce sechele, ce trebuie sa imbunatatesc, mi-am format niste valori si principii de viata. Pentru prima data, ceea ce simt, ceea ce gandesc, ceea ce fac sunt aliniate complet.
3. Pentru ca am realizat ca sunt o luptatoare. Cum am luptat pentru tine si pentru relatia asta, nu am stiut ca este posibil. Mi-am impins limitele la extrema, acceptand inacceptabilul, suferinta date de tine, facand lucruri si dovezi de dragoste de care nu ma credeam in stare.
4. Pentru ca am fost uimita sa descopar despre mine ca pot fi un scafandru in cautarea comorilor din tine. Cu nimeni nu am fost atat de atenta in a-i fructifica potentialul, in a imboldi catre lucruri bune, in a-l invata, in a-l sprijini si ajuta.
5. Pentru ca m-am uimit pe mine sa descopar ca pot face lucruri marete. Ma bucur ca am reusit de una singura sa infiintez si sa administrez bine afacerea ta, sa am o relatie atat de buna cu angajatul. Sa ma aprecieze pentru cum m-am purtat cu ea, pentru cum am lucrat cu ea. Asta este unul din cele mai marete lucruri pe care le-am facut de cand traiesc. De aceea imi si este atat de greu si mi se pare atat de nemilos ceea ce faci, ca ma fortezi sa rup orice legatura, cu lucrurile in care am pus suflet si le-am considerat ca pe copilul meu, rodul muncii mele si mai ales ma fortezi sa ma rup de ea, un om la care tin si careia i-am castigat prietenia si respectul datorita muncii mele si a felului meu de a fi. A plans in hohote cand a auzit ca plec.
6. Pentru ca m-am daruit fara limite, 100% tie si pentru ca pentru prima data in viata mea m-am lasat imblanzita, mi-am dorit sa am un stapan, pe tine.

Sunt constienta ca inca e loc de mai mult. Ca izvorul asta de iubire nu a secat, ca puterea mea de munca tasneste ca un gheizer, ca atata timp cat te iubesc voi fi mereu a ta, precum vulpea imblanzita de Micul Print (mai tii minte ca am inceput sa il citim in franceza, m-as bucura sa il citesti pentru sufletul tau, fiindca e o lectie de viata : http://bookspot.ro/file.axd?file=2013%2F3%2FAntoine+de+SaintExupery+-+Micul+Print.pdf). 

Ca si pentru vulpe, apusurile nu vor mai fi niciodata doar apusuri, ci puncte in orizont catre care noi ne indreptam, lanurile verzi imi vor aminti de ochii tai, voi tresari la pasul tau. 

Ca si vulpea, am stiut ca risc lacrimi daca ma las imblanzita, mi le-am asumat. Ce nu am stiut este ca aceste lacrimi vor fi atat de grele si de dureroase, ca imi va plange toata fiinta in clipa cand vei pleca.

Mamico

De ziua ta, mamico,

In dar ti-am adus inima.

Si crede-ma, mamico,

Un dar mai frumos nu se putea.

Da-i aripi sa zboare sau zdrobeste-o ca sa nu mai simta niciodata nimic.

Insa nu o lasa asa.

Daca te uiti acum la mine de acolo de unde esti, daca mi-ai fost alaturi in acesti 25 de ani de cand nu mai esti printre noi, te rog ajuta-ma acum. Am mare nevoie de tine.

Ajuta-ma, te implor.

Mami a mea, draga de ea, ca ai murit pe pat de spital cu gandul ca ne lasi singura. Nu ma lasa singura acum. Ajuta-ma.

Ajuta-l pe el sa aiba putere. Sa simta ca sunt a lui. Sa simta ca numai binele i-l vreau. Ajuta-l sa ma ierte si sa ma accepte, ca nu sunt monstrul care zice ca sunt si il iubesc sincer.

Ajuta-ma, mama mea. De acolo din ceruri, ajuta-ma.

Ca il iubesc mai mult decat iubesc viata sau lumina soarelui.

Fa-mi o minune, in aceasta zi. Te implor.

Ma aflu in situatia in care vad cum viata mea toata se destrama. Ca un ghem care a luat-o la vale si se desira. Daca tragi de el, mai rau se desira. 

Mi-a frant inima cand am citit in mailul lui azi « te-am iubit dar ti-ai batut joc de mine ». Ma doare inima de mila. Asa de tare te-am ranit iubiriciul meu ? 

Stiu ca fapta mea este nenorocita, dar mi-am asumat-o si in ultimii 4 ani nu mai stiu nimic altceva decat sa lupt cu ea, sa trag piatra asta grea dupa mine si sa fiu mai mult, mai buna, mai semetea astfel incat sa imi sterg pacatul.

Ti-am promis de fiecare data ca voi gasi un raspuns pentru faptele mele. Nu mi-am incalcat promisiunea, dar tu vrei doar sa vezi ca nu exista raspuns si ca te-am mintit.

E mai usor poate sa crezi asta, decat sa continui sa astepti un raspuns logic. Este de inteles. 

Sunt convinsa insa de faptul ca stii ca ti-am fost sincera in tot ce am facut. Nu ai cum sa crezi altfel, nu ai cum sa vezi altfel lucrurile cand sunt atat de evidente.. cand fiecare particica din mine ti-am dat-o tie, cand ai simtit iubirea mea, ai simtit si ai vazut sacrificiul meu. Te-am acceptat dupa toate si am acceptat toate chinurile pentru ca m-am simtit vinovata. Si pentru trecut si pentru ca nu am putut sa iti ofer o explicatie. Nici macar eu mie nu imi pot explica. Mereu am zis ca este o deraiere, dar tu in loc sa crezi asta, preferi sa crezi ca te-am mintit.

Ai fost mereu stapanul meu si ai fost si unul bun, dar si unul infiorator de crud. Iar eu ce am facut ? M-am ghemuit la picioarele tale si am acceptat fiecare lovitura, fiecare injuratura, fiecare cutit in inima. 

Stii cum zice SIA cu inima elastica ? am pielea groasa si o inima elastica, dar s-ar putea ca lama ta sa fie mult prea ascutita. Sunt ca o banda de cauciuc pana tragi prea tare si ma voi rupe. Cantecul ala este despre mine. Oricat de tare ai tras de inima mea, nu s-a rupt pt ca era iubirea de tine care o tinea puternica. Oricate cutite ai infipt in mine, le-am respins caci te aveam in suflet. 

Viata alaturi de tine nu mi-a fost tot timpul usoara, am si suferit infinit de mult, dar mereu m-am intors.

Oare mereu cand m-ai supus la chinuri nu am fost sincera ? Oare cand te sarutam in miez de noapte pe ceafa si iti spuneam ca te iubesc nu eram sincera ? Nu am fost sincera cand se intampla acasa si veneam la tine palida si desfigurata dar iti spunem stiind ce furtuni provoc ? Nu iti sunt sincera nici de 1 an incoace in care sunt doar a ta dar tu nu ai fost doar al meu ? 

Am trait in anii astia 4, cat intr-o viata. Atat de intens si atat de sincer, ajungand pentru prima data sa aliniez pe deplin ceea ce simt cu ceea ce fac. Nu am iubit pe nimeni cum te iubesc pe tine. Nu am simtit pe nimeni cum te simt pe tine. Nu am fost mai fericita decat in clipele cand am fost cu tine si nu am suferit mai mult decat in momentele cand m-ai facut sa sufar.

Iar sinceritatea asta a fost prezenta in tot ceea ce ti-am povestit legat de trecut, oricat de tare te-a durut. Am ajuns si sa reproduc cu tine cum s-a intamplat, ca sa stii fiecare gest. Si totusi indiferent ce am facut, toate eforturile mele de a-ti arata si de a fi sincera nu au fost decat inceputul unor certuri foarte grele. Grupul nostru de prieteni, toti oamenii pe care i-am intrebat, nimeni, nimeni nu ar spune sau nu ar fi intrat atat de mult in detalii legat de un trecut. Trecut care nu iti apartine. Dar eu am facut-o. Eu ti-am zis cu punct si virgula, te-am facut martor la toata mizeria de atunci, ti-am exemplificat, doar ca sa  ma poti ierta. 

Eu stiu ca acest trecut reprezinta pentru mine o deraiere. Asa cum il stii, asa a fost. Si oricat de mizerabil si de lipsit de logica este, lucrurile asa s-au petrecut, asa cum nu le putem intelege. Am reactionat intr-un fel in care nu am reactinoat niciodata in viata, am trecut peste niste lucruri peste care analizandu-mi viata, niciodata nu am trecut. Nu ma defineste, tocmai pentru ca este o anomalie. Ma uit in urma si parca nu am fost eu. Nu stiu sa imi explic. Nu ma regasesc. 

Imi este rusine cu acest trecut, ma va insoti toata viata ca o piatra de moara. Dar eu imi stiu decizile.

Nu poti ierta, nu poti accepta ca femeia pe care tu o iubesti si pe care o atingi si o gusti cu sufletul si trupul tau a facut asa ceva, chiar daca ai atins-o si ai gustat-o de sute de ori pana in acest moment. Nu mai vrei. Este alegerea ta. Mereu am crezut ca daca e iubire este si iertare. Asa am crezut eu, ca daca tii la cineva si acea persoana regreta si il vezi ca lupta pentru tine, il poti ierta, pentru ca iti demonstreaza. Tu nu poti face asta. Te rog insa nu te indoi de tot ceea ce a fost intre noi. Nu te indoi de sufletul asta de l-am pus pentru tine si in relatie si in incercarea de a lamuri un trecut pe care l-am facut atat de rau.

Daca faci asta, lumea isi va pierde stralucirea, caci gresesti. Te inseli amarnic in privinta mea crezand ca te-am mintit.

Vreau sa respir din nou

Ajuta-ma si ia-mi piatra asta din suflet care nu ma lasa sa respir sau sa dorm.
E foarte grea si ma apasa pana la sufocare.

Lumea de la picioarele mele

Nu fugi din viata mea.
Nu ai fost un vis. Ai fost real si palpabil, cald si prezent.
Mi-ai fost amant, iubit, sot, copil, frate, icoana si prieten. Nu ai fost un secret. Urmele tale s-au vazut pe pielea mea, pe sufletul meu si in ochiii mei. S-a vazut si se vede ca ai fost si esti in toata fiinta mea. Ca iti apartin. O lume intreaga stie pentru ca nu te poti ascunde.
Esti singurul cantec pe care urechile mele il pot auzi, singurul cer care ma acopera si esti instelat, singurul munte pe care voi urca, cea mai inalta culme, Everestul meu.
Sunt imbatata de inaltimile tale si nevoita sa traiesc in baragan, nu visez decat varful tau. Lumea de la picioarele mele.

Caine in lant

Viata mea este un urlet mut. Nu pot sa raman singura, sa fie liniste in jurul meu, sa nu imi fie distrasa atentia pentri ca cea mai cumplita disperare ma cuprinde. Incat simt ca vreau sa imi scobesc pieptul si sa imi smulg cu mainile goale inima.

Am dat tot ce am avut mai bun tie. M-am dat tie cu o dedicare, cu o pasiune de a trai, cu o ambitie de a ma avea tu toata ca acum, singura, nu mai stiu cum sa fac.
De 3 ani si jumatate, ma dau tie zilnic cu o inclestare teribila de a nu ramane nimic din mine neoferit. Iar tu nu ma mai vrei. Dupa ce ti-am dat si cel mai fin firicel din sufletul meu, tu nu mai ai ce sa faci cu el, nu ma poti accepta.

Daca am reusit prin iubirea mea sa trimit in universul asta energii pozitive pentru tine, ma rog lui Dumnezeu ca niciodata sa nu simti nici macar jumatate din disperarea ce e in sufletul meu. Sa nu cunosti regretul care sa te macine si sa nu fi crezut. Sa nu cunosti febra de a vrea sa dai timpul inapoi, sa nu cunosti cum e sa iubesti covarsitor iar cel iubit sa te arunce la gunoi. Sa nu cunosti glasul unui urlet mut. Sa nu simti disperarea ca un pas te desparte de fericire, dar nu tu trebuie sa il faci, sa implori, sa iti intinzi degetele ca un caine in lant, dar sa nu o poti apuca.
Daca iubirea mea a insemnat ceva in universul asta, sa te fereasca de asa ceva. Tu sa fii fericit.

Eu fara tine nu pot fi.

Schimbarea

Sunt aruncata in valtoarea realitatii si simt ca s-a dat un val laoparte.

Daca pana acum ceva vreme am trait in globul meu care m-a protejat ca viata sa nu ma raneasca mai tare decat a facut-o… acest mecanism de autoapararea eu l-am pierdut pe drum. 

Raman singura. Vad cum lucrurile se destrama, dar nu le pot impiedica sa o ia la vale pentru ca nu ma pot minti, nu ma pot preface. 

M-am mintit si m-am prefacut ca sunt altceva cu ani in urma si am comis greseala vietii mele.

Acum sunt autentica, sunt asa cum m-a lasat Dumnezeu pe acest pamant, dar cu toate pietrele si aripile adunate de-a lungul timpului dupa mine. Cu toate regretele, dorintele si visele, atatea cate mai sunt.

Ce pot sa zic ? 

El, iubiriciul meu, nu are nici o responsabilitate fata de mine. Nu am inceput aceasta relatie ca sa avem responsabilitati in plus. Faptul ca eu am investit mai mult decat trebuia, ca m-am implicat mai mult decat trebuia, ca din inima asta nu am pastrat macar un careu liber ca sa mai fie loc, este vina mea. Este vina mea ca nu am pastrat o limita. Ar fi insemnat sa nu il iubesc complet. 

Dar acum este prea tarziu ca sa mai pot impune limite, ca sa mai pot sa imi revendic bucati din inima. Nu poti sa i le oferi cuiva in dar si apoi sa iti iei darul inapoi.

Pe ele le am date, ma mine ma am data, caci le-am oferit lui, iar el le arunca la cosul de gunoi. 

Cica am o viata inainte.

Dar eu de 1 luna de zile traiesc fara sa traiesc. Zici ca sunt o coaja de ou din care a fost golit continutul.  

Ma trezesc si in acele 15 minute pana cand alarma va suna din nou, cuprinsa de somn si de anxietate ca e o noua zi, cu puterea sufletului meu ma rog. Ma ridic din pat, ma inchin ca sa nu ma abandoneze Doamne-Doamne in ziua respectiva, ma spal, aprind pentru cateva minute candela, ma imbrac ca un robot, plec ca automatizata si ma indrept catre metrou. In metrou pana coboara el pe peron, citesc pe furis de pe telefon o rugaciune catre cel care mereu ne-a ajutat, Sf. Efrem. Si il vad venind. Coborand usor treptele, apoi imi feresc privirea ca sa nu vada ca fixasem pana atunci intrarea la metrou, trag aer in piept si il salut zambitoare, desi simt tristetea sugrumandu-ma.

Vorbim, mancam pe drum, ma bucur ca pot sa il mai aud, sa mai fiu partasa la ce se intampla in viata lui. Azi m-a lasat sa ii pilesc o unghie, asa cum faceam odata. Golul din mine, mai capata putin sens, uscaciunea in care traiesc mai prinde putina umezeala, dorul din mine mai are putin astampar.

Ziua decurge normal, coaja de mine… trece prin zi pana vine pranzul si pot fi iar cu el, apoi plecarea si ma incalzesc la orice ocazie de a-i fi alaturi. Seara ma prinde descoperita, golita de sens, caci a mai trecut o zi fara sa il am alaturi. 

Zilele mele se masoara in timpii pe care ii am alaturi de el. Intreaba-ma ce am facut cu 2 zile in urma.. nu stiu, dar stiu cu ce era el imbracat. Stiu cand si-a tait unghiile ultima data sau cand i se cojea urechea.

Si... sunt lasata sa traiesc asa, caci el mai mult nu vrea de la mine.

Si pierd si putinul pe care il am pentru ca nu ma pot minti, pentru ca ceva s-a schimbat la mine si nu mai pot sa ma prefac. 

El m-a schimbat, timp de 4 ani a lucrat la mine, transformandu-ma intr-un om care sa isi invinga trecutul, care sa nu mai greseasca, un om mai pe placul lui… iar cand lucrarea ii este gata.. ma lasa.

Ma lasa schimbata fara sa ma mai potrivesc in lumea din care faceam parte. Iar in lumea lui nu am ce cauta caci nu ma lasa.